În al doilea trimestru al anului 2026, 5.300 de români și 3.200 de ucraineni au părăsit Spania, „exacerbând exodul acestor lucrători care are loc de ani de zile”, după cum scrie publicaţia spaniolă „El Economista”, care citează date ale Institutului Naţional de Statistică. Cauzele care stau la baza migraţiei în sens invers sunt de ordin economic, iar scumpirea serviciilor şi mai ales a locuinţelor cântăresc mult în decizia de părăsire a acestei ţări iberice.
Şcolile se pot înscrie la concursul „Harta Şcolilor Verzi“
Instituţiile de învăţământ din România se pot înscrie în perioada 1 octombrie-8 noiembrie 2009 în competiţia lansată de Henkel România, „Harta Şcolilor Verzi din România“, potrivit Agerpres. Proiectul, desfăşurat în colaborare cu Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, urmăreşte identificarea, premierea şi promovarea iniţiativelor ecologice din şcoli de pe întreg teritoriul ţării, pentru a contribui astfel la educarea şi încurajarea unui stil de viaţă cu respect şi grijă faţă de mediul înconjurător. La finalul campaniei vor fi recunoscute şi premiate la nivel naţional, pentru prima dată în România, programele şi proiectele de cunoaştere, protejare a mediului şi implicare în comunitate, iniţiate în perioada 2006-2009 în rândul profesorilor şi elevilor claselor I-XII şi derulate pe plan local. Trofeul „Cea mai Verde Şcoală din România“ va fi acordat şcolii cu cele mai bune rezultate în competiţie şi va consta într-o excursie cu temă ecologică în Austria, una dintre ţările asociate proiectului. Şcolile şi programele înscrise în proiect vor forma, la final, „Harta Şcolilor Verzi din România“.



.jpg)