Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sindicatele din administraţie au renunţat la proteste
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis suspendarea grevei generale la nivel naţional, începând de ieri, ora 11:00, din cauza presiunilor făcute de oameni politici şi prefecţi la adresa salariaţilor din administraţie şi a ameninţărilor cu disponibilizarea acestora.
Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat ieri că Guvernul a fost "imun" la mişcarea de protest şi nu a chemat sindicatul la discuţii. "Am decis suspendarea grevei generale din administraţie la nivel naţional, începând de miercuri, de la ora 11:00. Activitatea în primării şi consilii judeţene va fi reluată normal. Protestul a fost suspendat în urma presiunilor politicienilor şi prefecţilor asupra salariaţilor şi ameninţărilor cu disponibilizarea acestora. Ultimele două zile au constituit apogeul semnelor clare ale unui totalitarism de tip democrat-liberal care stă să se instaureze. Ameninţări, intimidări, scenarii de tot felul au constrâns pe mulţi dintre colegii noştri să se descurajeze şi să cedeze presiunilor. Sărăciţi şi ameninţaţi cu aruncarea în stradă, unii dintre aceştia au considerat că este mai înţelept pentru ei să-şi reia activitatea", a spus Suciu. Acesta a precizat că Guvernul n-a dat "nici de această dată vreun semn de îngrijorare faţă de cetăţeni". Liderul FNSA a precizat că un scop al protestului a fost atins, şi anume sensibilizarea parlamentarilor să susţină moţiunea de cenzură la adresa Guvernului. "Prin greva generală pe care am declanşat-o, am dorit să sensibilizăm Parlamentul României, singurul în măsură acum să mai facă ceva pentru oameni, votând, în consecinţă, moţiunea de cenzură împotriva unui Guvern în transă", a spus Suciu. FNSA va continua lupta sindicală, participând la toate formele de protest organizate de către Cartel ALFA în această perioadă, inclusiv la consolidarea lanţului uman în jurul Parlamentului României.