Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Slujbe de pomenire pentru eroii neamului

Slujbe de pomenire pentru eroii neamului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 01 Decembrie 2013
Ample manifestări dedicate Zilei Naţionale a României au avut loc ieri la Arcul de Triumf din Bucureşti. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aceste evenimente a fost Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. La mai multe monumente dedicate eroilor neamului din Capitală şi din alte oraşe ale ţării au avut loc slujbe de pomenire a ostaşilor, urmate de ceremonii solemne de depunere a coroanelor de flori.
 
La parada militară au fost prezenţi preşedintele României, Traian Băsescu, preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, precum şi miniştri şi lideri ai partidelor. La ora 11:00 au avut loc salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care Corul academic „Divina Armonie“, acompaniat de muzicile militare reunite ale orchestrei reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi ale muzicii militare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“, a interpretat Imnul naţional al României, „Deşteaptă-te, române!“. În semn de salut au fost executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă. Au fost depuse apoi coroane de flori din partea Preşedinţiei, Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, după care a început parada militară. Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI şi SPP au defilat pe sub Arcul de Triumf, aceştia fiind urmaţi de 200 de mijloace tehnice. De asemenea, 35 de aeronave au survolat piaţa. În premieră, la parada organizată de Ziua Naţională au participat militari ai armatelor Franţei, Poloniei, Turciei şi ai Statelor Unite ale Americii.
 
La Monumentul Eroilor Militari Români din Parcul Tineretului şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol au avut loc de la primele ore ale dimineţii de 1 decembrie slujbe de pomenire a celor care s-au jertfit pentru ţară, credinţă, libertate şi unitatea naţională. Slujbele au fost oficiate de soboare de preoţi militari.
 
Numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor centrale şi locale au fost prezenţi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, printre care Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale, reprezentanţi ai Senatului României şi ai Camerei Deputaţilor, membri ai corpurilor diplomatice, precum şi ai altor instituţii centrale şi locale. Imediat după oficierea slujbei şi intonarea Imnului de stat a avut loc ceremonia solemnă de depunere a coroanelor de flori, fiind aduse în acest fel omagii eroilor României căzuţi pe fronturile de luptă sau în închisori pentru libertatea şi demnitatea ţării. (Diac. Ştefan Sfarghie, Cristian Bostan)