Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Soluţie pentru Cazinou
Asociaţia ARCHE a anunţat, într-o conferinţă de presă, includerea Cazinoului din Constanţa, monument istoric de importanţă naţională şi simbol al oraşului, pe lista scurtă a celor mai periclitate 12 monumente de patrimoniu cultural de pe continent. Şapte monumente din cele 12 vor intra în programul „7 Most Endangered” şi se vor afla în atenţia Comunităţii Europene, lista acestora urmând a fi publicată de Europa Nostra - federaţie paneuropeană pe 15 martie, a declarat Daniela Costea, reprezentanta asociaţiei.
Prin intermediul programului „7 Most Endangered” sunt identificate monumente şi situri din Europa aflate în pericol şi sunt mobilizaţi parteneri publici şi privaţi, pe plan local, naţional şi european, pentru a găsi o soluţie pentru acestea. Prin acest program, patrimoniul românesc a beneficiat în 2014 de realizarea unei strategii pentru salvarea a 60 de biserici de lemn din sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei.