Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Spania a preluat, oficial, Preşedinţia Consiliului UE
Gala inaugurală a Preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene a avut loc vineri în capitala spaniolă, odată cu preluarea formală a ştafetei de la Preşedinţia suedeză, care şi-a încheiat mandatul. Evenimentul a avut loc în prezenţa regilor Spaniei, a prinţilor de Asturias, miniştrilor din Executivul spanioli şi autorităţilor europene. Acţiunile prioritare ale Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE se vor îndrepta către aplicarea Tratatului şi consolidarea creşterii economice. „Pe durata acestor şase luni, dorim să întărim UE, înainte de toate administrarea ei economică, şi să aplicăm de manieră rapidă şi dinamică Tratatul de la Lisabona“, a declarat şeful guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Spania va prezida toate reuniunile celebrate în cadrul UE - în afară de cele ale şefilor de stat şi de guvern, care ţin de competenţa preşedintelui UE, Van Rompuy, şi de cele de Afaceri externe, aflate sub responsabilitatea noului şef al diplomaţiei UE cu puteri lărgite, britanica Catherine Ashton.