Poliţia Română a fost prezentă în mijlocul oamenilor, pe tot parcursul anului 2025, prin intermediul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie specializaţi în prevenirea criminalităţii. În anul 2025,
Spor natural negativ accentuat în septembrie
Sporul natural negativ al populaţiei s-a accentuat în septembrie acest an, fiind de 1,4 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2019 (-3.937 persoane în septembrie 2020, faţă de -2.695 în septembrie 2019), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie, iulie, august şi septembrie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie, iulie, august şi septembrie 2019, al căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi faţă de 2019“, notează INS. (C. Z.)


