Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sprijin pentru femeile însărcinate
Primăria municipiului Botoşani va acorda un sprijin financiar de 2.000 de lei femeilor însărcinate. Potrivit primarului Cosmin Andrei, măsura urmăreşte încurajarea natalităţii, pe fondul crizei demografice cu care se confruntă orașul. „La ultimul recensământ, populaţia a fost de 90.000 de locuitori, faţă de 116.000 cifrele de la precedentul recensământ, şi această măsură vine în sprijinul tinerilor care vor să rămână în municipiul Botoşani”, a afirmat Andrei. Proiectul, lansat în dezbatere publică, prevede acordarea unui card, intitulat „Materna Botoşani”, pentru toate femeile însărcinate, cu ajutorul căruia acestea vor putea plăti medicamente şi servicii medicale. (C.Z.)