Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Studiu: Jumătate dintre români cred că economia își va reveni peste un an
Aproximativ jumătate dintre românii intervievaţi se aşteaptă ca economia României să revină la normal după un an de la încheierea stării de urgenţă, iar după această perioadă, aproape două treimi (60%) au declarat că vor susţine mult mai mult în viitor producătorii locali de alimente, iar 30% vor cumpăra mai mult online, arată un studiu realizat în perioada 26-31 martie.
Studiul prezintă impactul pe care criza pandemică COVID-19 îl are şi îl va avea asupra consumatorilor din România. Totodată, arată schimbarea anumitor obiceiuri de consum ale românilor, precum şi adaptarea acestora după terminarea stării de urgenţă.
„La 54% dintre români au intervenit schimbări în ceea ce priveşte locul de muncă. Cele mai mari schimbări sunt legate de faptul că lucrează de acasă (34,8%) şi că li s-a redus programul de muncă - 23,9%, iar 14,3% erau deja în şomaj tehnic la finalul lunii martie“, arată studiul realizat de agenţia de comunicare Republika. Potrivit sursei citate, în contextul pandemic COVID-19, aproape 94% din români nu ies deloc din casă sau o fac mult mai rar.
Aproape două treimi (60%) din românii intervievaţi au declarat că vor susţine mult mai mult în viitor producătorii locali de alimente, iar 30% declară că vor cumpăra mai mult online în viitor produse de igienă şi îngrijire personală, cât şi pentru curăţenie. „Întoarcerea la «noul normal» (perioada de după încheierea stării de urgenţă) va însemna pentru multe branduri o cursă nebună pentru recuperarea volumelor pierdute în aceste luni“, a declarat Ştefania Kadima, managing partner Republika.
(Cristina Zamfirescu)