Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
SUA acordă un „răgaz“ Iranului
Preşedintele Barak Obama i-a declarat premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul unei întâlniri organizate, luni, la Casa Albă, că producerea de arme nucleare de către Iran reprezintă un pericol nu doar pentru Israel, ci şi pentru SUA. „În prezent, nu putem negocia cu Iranul, datorită alegerilor de luna viitoare, dar, după alegerile din 12 iunie, vom stabili contacte pentru a auzi ce au de spus. Sunt convins că, până la sfârşitul anului, vom avea o imagine completă cu privire la intenţiile Iranului şi atunci vom putea lua decizii“, i-a transmis preşedintele american premierului Benjamin Netanyahu. „Ne vom ocupa de Iran, chiar dacă nu ar exista problema conflictului israeliano-palestinian. Dar o soluţionare a acestui conflict ne va permite să acţionăm cu mai multă uşurinţă împotriva Iranului pe plan mondial“, a declarat preşedintele SUA.