Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sute de elevi repatriați în școlile din Timiș
Aproape 500 de elevi reveniți în România din 35 de ţări s-au înscris pentru a începe noul an şcolar în judeţul Timiș. Numărul este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi, dar infrastructura şcolară suplimentară va putea face faţă solicitărilor, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu.
Mai exact, potrivit statisticii efectuate la 31 august la nivelul inspectoratului, în judeţ au revenit 494 de elevi cărora le-au fost echivalate studiile şi au fost repartizaţi, ţinând cont de domiciliu, specializare sau profil, de ciclul de învăţământ, în şcoli din judeţ.
„Majoritatea elevilor repatriaţi sunt în Timişoara şi vin din 35 de ţări. Avem câte un caz de revenire din Canada, Cuba, Brazilia, Australia. Pe primul loc în topul ţărilor de unde revin este Germania (125 de elevi), urmată de Italia (80), Spania (75), Anglia (52), Austria (24), SUA (20). Din Republica Moldova, Irlanda, Portugalia au revenit peste 10 copii, iar din celelalte ţări s-au întors sub 10 elevi. Dacă împărţim cei aproximativ 500 de elevi la 25, cât este numărul de elevi pentru o clasă, înseamnă că avem 20 de clase în plus. Ne bucurăm că s-au reîntors în România şi că putem să le oferim educaţie, începând din 1 septembrie. Aceasta presupune un surplus de infrastructură şcolară, dar suntem obişnuiţi să facem faţă necesarului de locuri”, a explicat, pentru Agerpres, șeful ISJ Timiș.
El a mai afirmat că „sunt mai mulţi decât în anii trecuţi, de două-trei ori. Cauzele care au determinat revenirea lor sunt multiple, familia a decis să ia această decizie, iar noi ne bucurăm că le putem oferi soluţii”. (C. Z.)