Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ţările din UE pot reduce TVA la servicii
Miniştrii de Finanţe din UE au ajuns la un acord privind reducerea TVA la anumite bunuri şi servicii în toate ţările membre, sub pragul impus până acum - de minimum 15%. Sectorul serviciilor este în principal vizat de această bonificaţie, saloanele de cosmetică, renovarea locuinţelor sau alte servicii de reparaţii la domiciliu ar putea beneficia de o cotă redusă de până la 5%. Franţa a obţinut şi dreptul de a reduce TVA aplicat în restaurante, graţie unui compromis fiscal între partenerii UE, punându-se astfel capăt unor negocieri dificile pe acest subiect, mai ales cu Germania, care au durat mai mulţi ani, scrie „Deutsche Welle“. Germania şi alte ţări reticente la această măsură, precum Danemarca, Cehia, Bulgaria, Lituania şi Estonia, au publicat o declaraţie separată, spunând că vor limita aplicarea unui TVA redus, scrie AFP. Malta a obţinut dreptul de a reduce TVA la produsele alimentare, iar Ciprul pentru gazul lichefiat.