Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Taxa de autostradă pe tronsonul Comarnic-Braşov va fi de circa un euro
Taxa de utilizare a tronsonului Comarnic-Braşov va fi, în primul an de folosire a segmentului de autostradă, de circa un euro pentru fiecare autoturism, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Nivelul taxei va fi fixat de piaţă şi, dacă acesta va fi prea mare, şoferii vor folosi DN1, a afirmat Berceanu. „Nu putem şti cât va fi taxa în anul 26 de utilizare. Eu nici nu cred că voi mai fi atunci şi deci nu mă va mai pasiona acest subiect“, a spus el. Cuantumul taxei anunţat de Berceanu este mai mic decât cel vehiculat până în prezent, de 1,7-1,8 euro pe maşină. Berceanu a semnat luni, împreună cu preşedintele grupului francez Vinci şi un reprezentant al companiei elene Aktor, contractul de concesiune, pe 30 de ani, pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, proiectul urmând să fie finalizat până în ianuarie 2014.