Iritată că Occidentul a permis Kievului să-i lovească teritoriul cu rachete cu rază lungă de acţiune, Rusia a testat o rachetă balistică cu rază medie având Ucraina drept țintă. Atacul creşte „amploarea
Taxa pe emisiile de CO2, un impozit inteligent
Taxa pentru emisiile de gaze cu efect de seră va fi introdusă în legea finanţelor pentru 2010, a anunţat ministrul francez al bugetului, Eric Woerth, care a evitat să precizeze nivelul acesteia, spunând doar că suma avansată iniţial, de 32 de euro tona de CO2, este prea mare, potrivit AFP. „Este o taxă foarte importantă, de aceea cred că nivelul va fi inferior (valorii de 32 euro/tonă CO2). Preşedintele şi prim-ministrul o vor stabili. Taxa pe emisiile de CO2 este un impozit inteligent“, a adăugat Woerth. Taxa pe emisiile de dioxid de carbon urmăreşte să diminueze consumul de energie cu emisii mari de gaze cu efect de seră, ce duc la încălzirea climatică. De altfel, Franţa s-a angajat să reducă aceste emisii de patru ori până în 2050, raportat la nivelul din 1990. Proiectul Legii bugetului va fi prezentat în Parlamentul Franţei la finalul lunii septembrie, iar taxa pe emisiile de CO2 va fi discutată în acelaşi timp cu diminuarea parţială a taxei profesionale.