Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Taxe şi impozite plătite cu cardul, din toamnă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat licitaţia pentru achiziţia de servicii de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume cuvenite bugetului general consolidat, efectuate cu carduri de plată în sistem online, prin intermediul Ghiseul.ro. Serviciul de plată cu cardul este estimat a deveni funcţional la finalul lui septembrie.
Fiecare cetăţean îşi va putea plăti online taxele şi impozitele din toamnă, a anunţat, recent, premierul Dacian Cioloş. `Anunţul pentru achiziţionarea serviciilor bancare privind plăţile online cu cardul a fost lansat în SEAP, un pas important pe direcţia debirocratizării şi a simplificării relaţiei dintre contribuabili şi administraţie“, a explicat premierul, pe o reţea de socializare. Totodată, prim-ministrul a precizat că plata cu cardul este funcţională la ghişeele ANAF din nouă judeţe. `Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, va fi prezentă joi (azi, n.red.) la Timişoara pentru a prezenta informaţii privind extinderea în ţară a plăţii cu cardul în sediile ANAF. Ne continuăm hotărât drumul pe această direcţie, pentru o administraţie publică modernă şi prietenoasă cu oamenii“, afirmă Cioloș. De asemenea, premierul a distribuit o postare a Ministerului Finanţelor Publice (MFP) de pe o reţea de socializare, potrivit căreia ANAF a început procedura de achiziţie a serviciilor de acceptare a plăţilor prin card bancar pe Ghiseul.ro. `Procesul este estimat a se încheia la finalul lui septembrie“, se arată în anunţul ministerului în cauză. ANAF a iniţiat o procedură de licitaţie deschisă pentru achiziţia de servicii de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume cuvenite bugetului general consolidat, efectuate cu carduri de plată în sistem online, prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi – SEAP (Ghiseul.ro), potrivit anunţului publicat marţi. Iniţierea de către ANAF a licitaţiei pentru achiziţia serviciilor de acceptare a plăţilor prin card implică încheierea unui acord-cadru cu maximum trei agenţi economici, durata acordului fiind de 32 de luni. Valoarea estimată, fără TVA, a acorduluicadru este cuprinsă între 1,5 milioane de lei şi 1,8 milioane de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 august, ora 16:00. Data limită de evaluare a ofertelor, în SEAP, este 19 septembrie, ora 18:00, se mai arată în anunţul citat. Toate sumele încasate vor fi transferate integral în contul ANAF, dar va exista un comision pentru tranzacţiile online, stabilit la nivelul de 2% din valoarea tranzacţiei, dar nu mai mare de 30 de lei, care va fi suportat de Fisc. Se vor accepta la plată cardurile emise sub sigla Visa, Mastercard sau echivalent, indiferent de ţara în care aceste instrumente au fost emise. În prezent, aproape 250 de primării sunt înrolate în sistem, iar acestea acoperă 80% din populaţia urbană şi bancarizată. Numărul primăriilor care acceptă plata taxelor prin acest sistem a crescut cu peste 30% faţă de finalul anului trecut, marele absent din sistem fiind ANAF. În acelaşi timp, preferinţa românilor pentru plata online a taxelor şi impozitelor locale a crescut semnificativ, în 2016, având în vedere că, în luna martie a acestui an, s-a introdus eliberarea datelor de acces online. Lansat în 2011, ghiseul.ro este un proiect în parteneriat derulat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR) şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), prin care este permisă plata online cu cardul a taxelor şi impozitelor locale.