Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tinerii, aşteptaţi să devină soldaţi voluntari în armata română
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, cere urgentarea aprobării legii rezerviştilor voluntari, care ar da posibilitatea tinerilor să se pregătească în domeniu, pe bază de voluntariat, ceea ce ar aduce mai mulţi soldaţi României, după desfiinţarea serviciului militar obligatoriu. „E necesar ca urgent să trecem prin Parlament legea privind rezervistul voluntar, care va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe bază de voluntariat“, a declarat ministrul Mircea Duşa, citat de Agerpres. În acest an vor fi încadraţi în armată aproximativ 2.300 de tineri, din care 1.500 sunt soldaţi profesionişti, iar restul provin din învăţământul militar. Întrebat dacă are România în prezent suficient de mulţi soldaţi profesionişti, Mircea Duşa a declarat: „Tocmai de aceea, în fiecare an, ieşirile prin pensionare le compensăm cu aceste angajări pe care le facem anual. În această zi au depus jurământul 900 de militari, în toamnă vom organiza o nouă selecţie şi vom angaja încă 600 de soldaţi profesionişti, plus că vine o promoţie care termină în acest an învăţământul superior militar“. Rezerviştii voluntari sunt răsplătiţi cu drepturi salariale, primă de fidelitate, drepturi de echipare şi de hrană şi beneficiază şi de măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente. (Oana Nistor)