Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Transfer rapid de bani pe ruta Italia-România
Poşta Română, în colaborare cu firma italiană Valutrans Spa, specializată în transferuri financiare, a lansat în această lună serviciul de transfer de bani Valutrans, prin intermediul căruia românii din Italia pot trimite bani în ţară. „Destinatarul poate ridica sumele trimise din Italia după 20 minute din momentul în care a fost efectuată tranzacţia, pe baza actului de identitate. Pentru aceasta, trebuie să se prezinte la unul dintre cele 569 de oficii informatizate ale Poştei Române incluse în reţeaua VPN, indiferent de localitatea unde îşi are domiciliul“, se arată într-un comunicat al Poştei Române. Suma maximă pe transfer poate fi echivalentul în euro a 5.000 de dolari şi se achită în numerar la ghişeele Poştei Române. În Italia, aceste operaţiuni sunt disponibile clienţilor printr-o reţea de 100 de puncte de lucru, urmând ca în viitor serviciul să fie disponibil în peste 1.200 de agenţii. Comisioanele, care se percep expeditorilor, variază între 3,5 şi 20 de euro, pentru sume de până la 1.000 de euro, iar pentru cele care depăşesc această sumă se percepe un comison de 2% din suma expediată. „Pentru expedierea banilor, conform legislaţiei italiene, clienţii pot trimite în România, într-un interval de şapte zile, maximum 5.000 de euro. Pentru transferurile de peste 1.999 de euro, agenţii Valutrans vor arhiva datele de identificare ale expeditorului, precum şi dovada veniturilor“, se mai arată în comunicat.