Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Tranzacţiile imobiliare s-au redus cu 35% la şase luni
Numărul tranzacţiilor cu locuinţe şi terenuri a scăzut cu 34,8% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 162.724 de operaţiuni, iar valoarea impozitelor pe veniturile din transferurile de proprietăţi s-a redus cu 63%, la 214,3 milioane de lei, potrivit datelor notarilor publici. În primele şase luni ale anului au fost încheiate 162.724 de operaţiuni, faţă de 249.792 de tranzacţii în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR). Faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, în luna iunie din 2009 au fost încheiate cu 30% mai puţine tranzacţii, respectiv 28.228 de operaţiuni, de la 40.383. Pe de altă parte, faţă de luna precedentă din acest an, în iunie s-au încheiat cu 475 mai puţine tranzacţii.



.jpg)