Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
„Traseele voievodului Ştefan”
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că, în parteneriat cu autorităţi locale din Ucraina şi Republica Moldova, va promova proiectul „Traseele voievodului Ştefan cel Mare în Ţara de Sus a Moldovei”, cu finanţare nerambursabilă de la Ministerul Românilor de Pretutindeni (MRP).
În cadrul proiectului, în valoare totală de 37.105 lei, vor fi organizate ateliere de cunoaştere a istoriei şi culturii româneşti pentru elevi de gimnaziu şi profesori însoţitori din Cernăuţi, Soroca şi Cricova, pe parcursul a două zile, la sfârşitul lunii iunie 2019, în perioada Festivalului Ştefanian, dar şi vizitarea unor obiective istorice ce au legătură cu voievodul Ştefan cel Mare.



.jpg)