Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Trenuri suplimentare pentru pelerinii Sfintei Parascheva
În perioada 10-16 octombrie, CFR Călători suplimentează trenurile spre şi dinspre Iaşi pentru a veni în sprijinul pelerinilor care doresc să meargă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Vor circula suplimentar trenurile IR 1653/IR 12660 şi IR 1755/12664 cu plecări din Bucureşti la ora 21:30 şi 23:30 şi sosiri la Iaşi 4:53, respectiv 6:53; IR 1752/IR 12663 cu plecare din Iaşi la ora 12:15 şi sosire la Bucureşti Nord la 19:40.
În acelaşi timp, trenurile cu destinaţia Iaşi dinspre Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Bacău, Vaslui, Paşcani, Tecuci şi retur vor fi suplimentate cu vagoane.
Călătorii îşi pot procura bilete şi cu reducere, de exemplu, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%, iar dacă este achiziţionat online se acordă şi o reducere suplimentară de 5%. De asemenea, minigrupurile formate din 2-5 persoane pot achiziţiona bilete cu reduceri de până la 25% pentru fiecare pasager, oferta fiind valabilă în zilele de luni până joi şi sâmbăta. (O.N.)