Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
TVA ar putea creşte la 20-21% în acest an
Taxa pe valoarea adăugată ar putea creşte în acest an la 20% sau chiar 21%, consideră Peter de Ruiter, reprezentantul unei companii de consultanţă în România, care arată că o astfel de măsură va avea „efecte uriaşe“ asupra creşterii veniturilor bugetare. „Efectul direct al creşterii TVA cu 1% este uriaş: veniturile bugetare vor creşte chiar din luna următoare aplicării, iar pentru mediul de business efectele negative vor fi vizibile doar pe termen scurt“, a declarat Peter de Ruiter. Acesta a arătat că pe termen lung efectele vor fi doar pozitive, întrucât populaţia se va obişnui cu noua taxă. Totodată, el a explicat că în acest moment guvernul este limitat în a mări TVA cu o valoare mai mare, iar, dacă va exista o creştere în acest an, aceasta va fi la un nivel de 20% sau 21%.



.jpg)