Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ucraina cere Rusiei o scădere a preţului la gaz
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a cerut Moscovei să răspundă la cererea ţării sale de a scădea preţul la gaz, în cadrul unei întrevederi cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, desfăşurată, marţi, pe marginea summitului privind securitatea nucleară de la Washington, relatează AFP.
"Nu am avut răspuns din partea dumneavoastră până acum în ceea ce priveşte scăderea preţului la gaz. Există mai multe probleme care s-au acumulat odată cu anii şi pe care trebuie să le rezolvăm", a declarat Ianukovici în faţa presei, adresându-se omologului său rus. Ucraina doreşte ca Rusia să reducă cu o treime preţul gazului natural, care este în prezent de 305 dolari la 1.000 mc. Dmitri Medvedev a răspuns că problema va fi rezolvată "prin toate mijloacele", spunând că este vorba despre "o chestiune cu adevărat importantă pentru Ucraina". Aprovizionarea şi tariful pentru furnizarea gazului se află la originea unei dispute între Rusia şi Ucraina, care a culminat când Moscova a închis conductele, în ianuarie 2009, afectând numeroase state din Europa occidentală.