Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
UE a ieşit din recesiune
Uniunea Europeană (UE) a ieşit din recesiune tehnică în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,2% faţă de perioada aprilie-iunie, potrivit primelor estimări ale Eurostat, prezentate ieri.
Produsul intern brut al zonei euro s-a majorat în trimestrul al treilea cu 0,4%, indicând că ieşirea UE din recesiune a fost determinată în primul rând de statele mai bogate din Vest. Recesiunea tehnică este definită ca două trimestre consecutive de contracţie economică faţă de trimestrul respectiv anterior. Dintre cele 17 state membre care au raportat deja către Eurostat datele privind PIB pe trimestrul al treilea, şapte (inclusiv România) au înregistrat contracţie economică, iar zece au raportat creştere faţă de trimestrul al doilea.



.jpg)