Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE, pregătită să facă faţă unei crize a gazului
Ţările membre ale Uniunii Europene sunt bine pregătite pentru a contracara o eventuală criză în aprovizionarea cu gaz în cursul iernii, au conchis experţi din domeniul gazelor ai Celor 27 reuniţi la Bruxelles, informează AFP. Ei au examinat consumul de gaz şi nivelul stocurilor din UE, dar şi planurile de urgenţă adoptate de guverne din ianuarie 2009, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat. Contenciosul dintre Rusia şi Ucraina provocase atunci o criză majoră în aprovizionarea UE, deosebit de grea în unele ţări din sud-estul Europei. Grupul de coordonare privind gazul, format din reprezentanţi ai statelor, grupurilor din industria energetică şi consumatori, a vorbit despre un nivel bun de pregătire în cazul unei noi crize a gazului, precizează Bruxellesul. Acest grup se întruneşte periodic. Experţii au luat act de acordurile comerciale pe termen scurt, pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă, încheiate de ţările cele mai afectate de criza ruso-ucraineană din ianuarie. Potrivit comunicatului, au fost demarate printre altele proiecte de investiţii care permit inversarea fluxurilor de gaze în conducte. Comisia Europeană a invitat totuşi ţările europene să studieze posibile scenarii ale crizei la scară europeană şi regională.