Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE şi-a făcut rezerve de gaze
Uniunea Europeană (UE) are asigurată aprovizionarea cu gaze naturale pentru această iarnă, însă va fi atentă pentru a preveni posibile întreruperi ale livrărilor din cauza diferendelor dintre autorităţile de la Moscova şi cele ucrainene, a declarat comisarul european al Energiei, Andris Piebalgs. Uniunea poate rezista 90 de zile fără gaze naturale din Rusia, chiar dacă nouă state cu un grad ridicat de dependenţă de importurile din acest stat vor fi în dificultate, a afirmat Piebalgs. Încetinirea dezvoltării economice a dus la scăderea consumului de gaze, mai ales în industrie, a precizat comisarul european. Un conflict comercial ruso-ucrainean a întrerupt timp de două săptămâni, în ianuarie, livrările de gaze naturale ruseşti către UE.