Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE va dispune anul viitor de un buget de 123 de miliarde de euro
Instituţiile europene au ajuns la un acord în privinţa bugetului de 122,9 de miliarde de euro pentru 2010, în care figurează şi finanţarea ajutorului de urgenţă în valoare de 300 de milioane de euro pentru sectorul laptelui, a anunţat Comisia Europeană, relatează AFP.
Prin acordul dintre Comisia Europeană, miniştrii însărcinaţi cu întocmirea bugetului din cadrul UE şi reprezentanţii Parlamentului se reuşeşte finanţarea producătorilor de lactate cu 300 de milioane de euro, păstrându-se o marjă de 500 de milioane de euro în bugetul agricol în cazul unei situaţii dificile. Cele trei instituţii au găsit o soluţie pentru a finanţa 2,4 din cele 5 miliarde de euro prevăzute pentru planul european de relansare economică şi 75 de milioane de euro pentru a sprijini Bulgaria în 2010 să închidă patru reactoare învechite de la centrala nucleară de la Kozlodui, de pe Dunăre. Acest acord trebuie să fie validat definitiv de Parlamentul European în cadrul sesiunii plenare din decembrie. Potrivit proiectului de buget, viitorul preşedinte al Consiliului European va controla un buget de aproximativ 50 de miliarde de euro şi un personal format din 7.000 de funcţionari, „cel mai mare corp diplomatic din lume“, informează „Daily Express“. Conform noului Tratat UE, blocul comunitar va avea ambasade în întreaga lume şi chiar structuri de comandă militară.