Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Un avion cu 150 de persoane la bord s-a prăbuşit în nordul Iranului
Un avion de linie al companiei Caspian Airlines, cu 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit în nordul Iranului la ora 11:33 (10:03 ora României), a anunţat ieri presa iraniană, citată de AFP.
Potrivit agenţiei oficiale IRNA, avionul a decolat de pe aeroportul internaţional din Teheran şi s-a prăbuşit după 16 minute, în apropiere de satul Janat-Abad, în provincia Qazvin. Avionul aparţine Caspian Airlines şi efectua o cursă Teheran-Erevan. Avionul este de tip Tupolev, a anunţat agenţia IRNA, precizând că toate persoanele aflate la bord au murit. Avionul s-a rupt în bucăţi şi a luat foc. Fragmente din acesta sunt împrăştiate la faţa locului.



.jpg)