Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Un israelian a câştigat Nobelul pentru Chimie
Premiul Nobel pentru Chimie i-a revenit, în acest an, profesorului israelian Daniel Shechtman, de la Institutul Israelian pentru Tehnologie din Haifa. Academia suedeză a precizat că premiul a fost acordat pentru "descoperirea cvasi-cristalelor, ceea ce a modificat fundamental concepţia unui solid de către chimişti". Omul de ştiinţă va intra în posesia premiului, constând în 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1 milion de euro), în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată la Stockholm, la data de 10 decembrie, când este comemorat fondatorul prestigioaselor premii - industriaşul şi savantul suedez Alfred Nobel.



.jpg)