Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou focar de gripă aviară în Canada
Agenţia canadiană pentru controlul alimentelor (ACIA) a anunţat că a depistat prezenţa tulpinei H5 a gripei aviare într-o a doua crescătorie de păsări din Columbia Britanică, din vestul ţării, relatează AFP. Ferma infectată este situată în apropierea celei în care a fost confirmată, săptămâna trecută, prezenţa virusului H5N1, au precizat autorităţile sanitare canadiene într-o conferinţă de presă telefonică. „Analizele efectuate până în prezent arată că tulpina depistată în cea de a doua crescătorie este la fel de slab patogenă şi asemănătoare celei din ferma de referinţă“, a declarat Sandra Stephens, consilier în cadrul ACIA, care a subliniat că a fost stabilit un al doilea perimetru de carantină, pe o rază de trei kilometri în jurul noului focar. Alte zece ferme sunt verificate, ridicând la 43 numărul celor plasate în carantină. Cele 12.000 de păsări din această fermă, situată la circa 70 de kilometri sud-est de Vancouver, vor fi sacrificate. Autorităţile sanitare au sacrificat la sfârşitul lunii ianuarie 60 de mii de păsări în ferma vecină. În 2004, o epizootie generată de virusul H7N3 a provocat sacrificarea a 17 milioane de păsări în Columbia Britanică şi instituirea unor restricţii în această regiune.