Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou test obligatoriu pentru femeile însărcinate
Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a se introduce în panelul uzual de investigaţii al femeii însărcinate şi determinarea pentru anticorpi HIV.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a anunţat că ministrul sănătăţii va emite un ordin prin care femeile însărcinate vor fi investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV. "Ministrul sănătăţii va emite un ordin luna viitoare, acesta fiind acum în fază de redactare, care va prevedea lărgirea panelului de investigaţii al femeii gravide prin adăugarea investigaţiei HIV, cu caracter obligatoriu. Era şi până acum prinsă această investigaţie, dar nu cu caracter de obligativitate, era cu consiliere pre- şi post-testare, ceea ce a îngreunat foarte mult lucrurile, pentru că nu la nivelul oricărei maternităţi există posibilitatea de consiliere şi pentru că acest lucru înseamnă costuri suplimentare. S-a luat decizia de a se introduce în panelul uzual de investigaţii al femeii însărcinate şi determinarea pentru anticorpi HIV. Beneficiile sunt enorme, în primul rând vorbim despre naşterea unui copil sănătos dintr-o mamă infectată cu HIV", a spus Streinu-Cercel. Potrivit medicului, România se află în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte sistemul de monitorizare a infecţiei HIV, fiind chiar un exemplu din acest punct de vedere pentru alte state. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Dorina Duma, a declarat, la rândul său, că testarea obligatorie a gravidelor pentru depistarea HIV este "deosebit de importantă, ţinând cont de faptul că este vorba despre un copil al cărui viitor nu este indiferent nimănui". "Trebuie să ştim din capul locului ce este de făcut, pentru gravidă, pentru familie şi pentru copil", a spus Dorina Duma. La rândul său, şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie nr. 1 Cluj-Napoca, Florin Stamatian, a adăugat că femeile infectate cu HIV pot naşte copii sănătoşi dacă respectă cu stricteţe indicaţiile medicilor. În anul 2011, au fost înregistrate în România 16 cazuri de transmitere a bolii HIV de la mamă la copil, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate alte 12 astfel de cazuri. (Bogdan Cronţ)