Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un prim bilanţ al cutremurului din Haiti vorbeşte de 50 mii de victime
Între 40 şi 50 mii de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 3 milioane au fost afectate de seismul care a lovit, marţi, Haiti, se arată într-un prim bilanţ făcut public de autorităţi. Miniştrii responsabili cu ajutorul pentru dezvoltare din cele 27 de state ale Uniunii Europene se vor reuni luni, pentru a examina modalităţile de ajutor pentru victimele cutremurului, a anunţat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton
Între 40 şi 50 mii de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 3 milioane au fost afectate de seismul care a lovit, marţi, Haiti, a declarat Panama Xavier Castellanos, director pentru Americi în cadrul Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie. „Cifrele cele mai importante sunt cele pe care le-a menţionat Guvernul din Haiti, care vorbeşte de 40 până la 50 mii de morţi“, a declarat pentru AFP Xavier Castellanos. Potrivit reprezentantului Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie, „magnitudinea foarte mare a seismului, de 7 grade pe scara Richter, indică faptul că ar putea exista un număr important de morţi şi că cifra indicată de Guvernul haitian nu este departe de adevăr“. Mai mult, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că aproximativ 300.000 de persoane şi-au pierdut locuinţele în capitala haitiană, informează AFP. Reuniune de urgenţă a UE, pentru stabilirea ajutorului care va fi acordat Miniştrii responsabili cu ajutorul pentru dezvoltare din cele 27 de state ale Uniunii Europene se vor reuni luni, pentru a examina modalităţile de ajutor pentru victimele cutremurului, a anunţat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, transmite AFP. „I-am cerut ministrului spaniol al dezvoltării (a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii - n.r.) să convoace pentru luni o reuniune a omologilor săi din Uniunea Europeană, pentru a avansa în ce priveşte ajutorul pentru Haiti“, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate. Reuniunea va avea drept scop coordonarea eforturilor diferitelor state şi intensificarea lor, inclusiv pe termen mediu şi lung, a precizat oficialul european. „Într-o primă fază, este vorba despre furnizarea de medicamente, apă potabilă, alimente şi corturi, experţi în ajutor umanitari ai UE fiind deja la faţa locului“, a menţionat Catherine Ashton. Miercuri, Uniunea Europeană a deblocat un prim ajutor umanitar de urgenţă, în valoare de 3 milioane de euro, care vor ajunge în Haiti prin Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.