Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Ungaria, gata să înceapă „negocieri necondiţionate“ cu FMI
Ungaria "este gata să înceapă negocieri necondiţionate" cu Fondul monetar internaţional (FMI), a declarat premierul conservator Viktor Orban. "Premierul de la Budapesta face aceste declaraţii după o săptămână în care Ungaria a asistat la creşterea presiunii pieţelor financiare, pe fondul conflictului cu Uniunea Europeană şi FMI", comentează AFP. Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a retrogradat, în urmă cu câteva zile, ratingul de ţară al Ungariei, iar moneda locală, forintul, a atins cel mai scăzut nivel istoric faţă de euro. În 2008, Ungaria a fost salvată de la faliment datorită unui credit de 20 miliarde de euro de la UE, FMI şi Banca mondială.



.jpg)