Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
UNICEF - „Alături de fiecare copil, oriunde în lume”
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, UNICEF, a fost înfiinţat în 1946 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Scopul inițial urmărit a fost de a furniza ajutoare de urgenţă, constând în alimente, haine şi produse medicale, copiilor europeni care se confruntau cu foametea şi bolile, în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
În prezent, UNICEF activează în 190 de ţări şi teritorii, inclusiv în România, iar voluntarii săi își desfăşoară munca sub deviza „Suntem alături de fiecare copil, oriunde în lume. Şi nu renunţăm niciodată”.
La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului, care instituie dreptul la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită.
Sediul principal al UNICEF se află la New York. Din 2018, directorul executiv al organizaţiei este Henrietta Fore, expert american în sănătate publică şi politici internaţionale de dezvoltare. În 1965, UNICEF a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Reprezentantul UNICEF în România este, din 2017, Pieter Woltjo Bult. Într-o declaraţie din 5 iunie 2021, acesta a subliniat că țara noastră a înregistrat numeroase progrese, în ultimii 30 de ani, în domeniul drepturilor copilului, însă a atras atenţia şi asupra problemelor care trebuie soluţionate: sărăcia care afectează 1,3 milioane de copii români (unul din trei) sau abandonul școlar.