Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Uniunea Europeană, presată să-şi rezolve problema datoriilor
Planul de salvare include o ştergere mai mare decât era prevăzut iniţial a datoriei Greciei, un fond european de salvare mult mai puternic şi recapitalizarea băncilor mai slabe, pentru a le ajuta în faţa pierderilor inevitabile.
Summitul Uniunii Europene de luna aceasta va permite luarea unor măsuri decisive privind contracararea crizei din zona euro, a declarat ministrul francez de Finanţe Francois Baroin, după reuniunea grupului G20 de la Paris (G20 - reprezentanţii economiilor cele mai dezvoltate; ţările componente ale acestui grup reprezintă două treimi din populaţia planetei şi aproape 90% din Produsul Intern Brut al acesteia - n.r.). Oficialul francez a dat asigurări că summitul va oferi "răspunsuri clare" şi că băncile centrale vor continua să le furnizeze băncilor lichidităţi. Potrivit comunicatului dat publicităţii după reuniunea de la Paris, miniştrii din G20 "îşi iau angajamentul ca FMI să aibă resurse adecvate". Şefa FMI: "În loc să se îmbunătăţească, situaţia s-a deteriorat" Întâlnirea din Franţa a intervenit pe fondul temerilor privind propagarea problemei deficitelor din Uniunea Europeană, iar Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu această ameninţare la adresa economiei lor. Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au discutat, la finele săptămânii trecute, telefonic despre criză. Şi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că economiile emergente, cum sunt cele din China, Brazilia sau India, a căror creştere a ajutat la susţinerea economiei mondiale în perioada de criză globală, încep să fie afectate de problemele cu care se confruntă economiile dezvoltate. "Principala problemă este că situaţia s-a deteriorat, în loc să se îmbunătăţească în ultimele trei săptămâni. Am auzit mult din partea pieţelor emergente că sunt foarte îngrijorate în legătură cu riscul unei contagiuni", a adăugat Lagarde. Detalii despre planul de salvare discutat la Paris includ o ştergere mai mare decât era prevăzut iniţial a datoriei Greciei, un fond european de salvare mult mai puternic şi recapitalizarea băncilor mai slabe, pentru a le ajuta în faţa pierderilor inevitabile.