Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Următorii doi ani vor fi extrem de călduroşi
Următorii doi ani vor fi cei mai fierbinţi de pe Terra, de la începutul măsurătorilor meteorologice, au anunţat, luni, reprezentanţii Serviciului naţional de meteorologie din Marea Britanie (Met Office), citaţi de bbc.com. Noul raport întocmit de Met Office arată că o serie de schimbări majore sunt în plină derulare în cadrul sistemului climatic global, iar gazele cu efect de seră vor avea un impact tot mai mare asupra tendinţelor naturale ale climei de pe planetă.
Studiul meteorologilor britanici a evidenţiat o nouă manifestare a fenomenului El Nino, în desfăşurare în Oceanul Pacific, care va determina o încălzire globală a climei. Cu toate acestea, verile din Europa ar putea deveni ceva mai reci, pentru o vreme, în timp ce restul globului se va încălzi. De asemenea, oamenii de ştiinţă au confirmat faptul că, în 2015, temperatura medie de la suprafaţa Terrei a atins niveluri-record (0,68 grade Celsius peste media perioadei 1961-1990).
Rowan Sutton, profesor la Universitatea Reading, care a analizat acest raport, a spus: `Dacă nu se va produce o erupţie vulcanică uriaşă, este foarte probabil ca, pe plan global, 2014, 2015 şi 2016 să se regăsească pe lista celor mai calzi ani înregistraţi vreodată“.