Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Urmează „luni de lupte grele“, în Afganistan
Şeful Comandamentului Central al armatei americane din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală a avertizat că în Afganistan vor urma luni de lupte grele, în ceea ce pare a fi „cea mai mare operaţiune militară din această ţară, de la începutul războiului, în 2001“, relatează AP. Generalul David Petraeus a declarat, joi, că efortul militar se va concentra asupra a zece procente dintre districte, unde se înregistrează cele mai multe acte de violenţă. În timpul unui discurs de circa o oră, susţinut la San Francisco, gen. David Petraeus a avertizat că vor exista lupte dure, pe măsură ce puşcaşii marini americani pătrund tot mai adânc în zonele controlate de talibani din sudul Afganistanului şi a descris operaţiunea drept „cea mai lungă campanie“ din Afganistan. Petraeus a adăugat că îşi va lua un „angajament susţinut şi substanţial“, pentru a preîntâmpina transformarea zonelor controlate de talibani în „sanctuare pentru terorişti“.



.jpg)