Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vânzările de alimente au scăzut considerabil
Anul 2009 a început cu stângul pentru majoritatea comercianţilor din România. Vânzările au scăzut considerabil. Potrivit unui studiu realizat de revista Piaţa, pentru o treime dintre comercianţi, luna ianuarie din 2009 a fost foarte grea, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările au scăzut în prima lună a anului 2009 între 8 şi 30%. În unele cazuri, comercianţii spun că vânzările lor au scăzut chiar la jumătate faţă de luna ianuarie 2008. Situaţia este generală, de la magazinele mici de cartier, până la hipermarketuri. Peste 50% dintre agenţii economici spun că vânzările au scăzut îndeosebi la carne, dulciuri şi băuturi alcoolice. În schimb, vânzările au scăzut mai puţin la ţigări, produse de panificaţie şi lactate. La cumpărături, românii au ţinut cont în mare măsură de preţuri. Mai mult de jumătate dintre vânzători spun că au remarcat o repliere a consumatorilor de la articole mai scumpe către altele mai ieftine.