Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vânzările de bunuri de larg consum, în scădere
▲ Autorii studiului au arătat că produsele de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei au înregistrat cea mai mare creştere în valoare, de 19%, faţă de primele şase luni ale anului trecut ▲ Pe locul secund s-au plasat alimentele şi băuturile, care au crescut cu 17% în monedă naţională ▲
Ritmul de creştere a vânzărilor de bunuri de larg consum, în monedă naţională, s-a redus, la şase luni, cu cinci puncte procentuale, de la 22% la 17%, faţă de ianuarie-iunie 2008, ciocolata, produsele de îngrijire personală şi de curăţenie fiind cele mai dinamice categorii, arată un studiu de specialitate lansat recent pe piaţă. „Factorul care a contribuit cel mai mult la evoluţia trend-ului de bunuri de larg consum a fost creşterea în valoare a coşului de cumpărături, influenţată de creşterea preţului şi susţinută de un volum mai mare achiziţionat“, a declarat, prin intermediul într-un comunicat de persă, directorul general GfK România, Andi Dumitrescu. Autorii studiului au arătat că produsele de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei au înregistrat cea mai mare creştere în valoare, de 19%, faţă de primele şase luni ale anului trecut. Dintre acestea, deodorantele şi şamponul se află în continuare pe un trend ascendent, înregistrând creşteri în volum în jur de 5%. „În coşul produselor nonalimentare, printre categoriile care au înregistrat creşteri în volum se numără produsele universale de curăţenie (peste 5%), balsamul de rufe sau produsele de curăţat geamuri (ambele cu peste 10%)“, se menţionează în studiu. Pe locul secund s-au plasat alimentele şi băuturile, care au crescut cu 17% în monedă naţională. „Tabletele de ciocolată sunt printre cele mai dinamice categorii din coşul produselor alimentare. Influenţată în primul rând de creşterea frecvenţei de cumpărare, categoria a înregistrat o evoluţie pozitivă în volum, puţin peste 20% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară din 2008“, se spune în studiu. Creşteri ale vânzărilor de cafea şi apă minerală De asemenea, ritmul de creştere a vânzărilor de ulei s-a menţinut relativ constant, la 2%, în condiţiile în care preţul a scăzut cu peste 15%. Totodată, segmentul băuturilor nonalcoolice, cafeaua măcinată şi apa minerală sunt printre categoriile care nu şi-au diminuat ratele de creştere, atingând volume cu aproape 9% mai mari decât în prima jumătate a lui 2008. Astfel, potrivit GfK, consumatorii au achiziţionat mai des cafea măcinată şi au crescut cantitatea de apă minerală la fiecare act de cumpărare. Pe de altă parte, sucurile necarbogazoase au înregistrat un avans de sub 5%, după ce, în anii anteriori, ritmul de creştere în volum depăşea 20%. Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de bunuri de larg consum, pe un eşantion de 2.200 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional. Informaţiile se referă la primele şase luni ale anului 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.