Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Venitul mediu pe luna februarie, în scădere
Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie de 1.411 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 15 lei (minus 1,1 la sută), informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (3.226 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (775 lei). În luna februarie 2010, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.940 lei, cu 1,4 la sută mai mic faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,9 la sută. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,4 la sută.