Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Victorie la limită a lui Traian Băsescu la prezidenţiale
▲ Conform datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC), la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică, s-au prezentat la urne aproximativ 58% din numărul total al alegătorilor înscrişi în copiile listelor electorale permanente ▲ După centralizarea voturilor din 99,13% dintre secţiile de votare, reprezentanţii BEC au anunţat că actualul preşedinte Traian Băsescu a obţinut 50,37% din voturi la al doilea tur de scrutin, iar candidatul PSDÂPC, Mircea Geoană, 49,62% ▲
Traian Băsescu, candidat independent, susţinut de PD-L la alegerile prezidenţiale, a obţinut 50,37% din voturi la al doilea tur de scrutin, iar candidatul PSDÂPC, Mircea Geoană, 49,62%, potrivit rezultatelor parţiale centralizate de Biroul Electoral Central până ieri, la ora 11:00, din 99,13% dintre secţiile de votare. Potrivit datelor prezentate de BEC, Traian Băsescu a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate într-un număr de 28 de judeţe şi cinci dintre sectoarele municipiului Bucureşti. Potrivit BEC, Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 10.408.774, respectiv 98,69%, nule fiind declarate 137.452, reprezentând 1,3%. Klaus Johannis: „Parcursul meu s-a terminat, sunt şi rămân în Sibiu“ Primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, a afirmat, ieri, că parcursul său pentru funcţia de prim-ministru al echipei Geoană-Antonescu s-a încheiat, manifestându-şi speranţa că Sibiul a avut de câştigat în toată această perioadă. „Parcursul meu de posibil premier s-a terminat. Sunt şi rămân în Sibiu. A fost o experienţă inedită, foarte interesantă“, a spus Johannis, care a susţinut că rezultatul unui vot trebuie acceptat ca atare. Primarul Sibiului a mai spus că exclude „orice posibilitate de a mai fi premier“ şi a anunţat că nu va accepta o eventuală propunere de a prelua Guvernul din partea lui Traian Băsescu, dar nici un post de ministru. Prezenţa la vot în străinătate s-a dublat faţă de primul tur Cele 55 de secţii de vot din Italia s-au închis la ora locală 21:00 (22:00 ora României), iar numărul total al alegătorilor care şi-au exercitat dreptul constituţional a fost de peste 42 de mii, conform centralizării estimative efectuată din raportările preşedinţilor de secţii. În acest al doilea tur s-a înregistrat o prezenţă mult mai numeroasă decât în 22 noiembrie, când votaseră 25.089 de alegători în cele 55 de secţii. Afluenţa de 42 de mii de votanţi este una record, comparativ cu scrutinurile organizate în trecut pe teritoriul Italiei. În Spania, cele 38 de secţii de vot organizate au primit aproximativ 35 de mii de alegători pe parcursul întregii zile electorale - un număr semnificativ mai mare la acest al doilea tur de scrutin. Rezultate diasporă: Băsescu - 78%, Geoană - 21% Preşedintele Traian Băsescu a obţinut 78,39% din voturile alegătorulor români din străinătate, iar candidatul PSDÂPC, Mircea Geoană - 21,01%, a declarat, ieri, judecătorul Mircea Moldovan, din Biroul Electoral pentru Străinătate. Potrivit rezultatelor actuale, Traian Băsescu a obţinut 115.831 din sufragii, iar candidatul Mircea Geoană - 31.045, din totalul celor 147.754 de voturi exprimate. Preşedintele Traian Băsescu a obţinut 94,8% din voturile cetăţenilor români care şi-au exprimat opţiunea electorală în Republica Moldova, au declarat surse diplomatice, citate de agenţia de ştiri Agerpres. Astfel, Traian Băsescu a obţinut 11.528 de voturi, din totalul de 12.156 de voturi exprimate la cele 13 secţii de votare. Poliţiştii au aplicat peste 250 de sancţiuni Pe timpul desfăşurării procesului de vot, în cursul zilei de duminică, au fost sesizate 194 de infracţiuni, au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pentru două persoane, în localitatea Săcele, judeţul Braşov - pentru intenţie de vot multiplu, respectiv Argeş, localitatea Ştefăneşti - pentru oferirea de bunuri în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, a declarat purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Comunicare al Ministerului Administraţiei şi Internelor, comisar şef Christian Ciocan. De asemenea, a adăugat Ciocan, au fost aplicate 269 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare a amenzilor de peste 200 de mii de lei. Cele mai multe infracţiuni sesizate au fost înregistrate în judeţele Dâmboviţa - 29, Teleorman - 16, Vrancea şi Galaţi câte 12.