Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, sunt difuzate pe BBC World News, în perioada 1-29 noiembrie 2026. În total sunt programate 20 de
Virusul gripei A (H1N1) ar putea fi „o eroare de laborator“
Noul virus gripal A(H1N1) ar putea să se fi dezvoltat în laborator, dintr-o eroare umană, susţine omul de ştiinţă australian Adrian Gibbs, care a colaborat la cercetările care au dus la dezvoltarea de către grupul farmaceutic elveţian Roche a antiviralului Tamiflu, relatează Novinite şi Ansa. Într-un interviu pentru televiziunea Bloomberg, Adrian Gibbs - 75 de ani - şi-a anunţat intenţia de a da publicităţii un studiu ce sugerează că noua tulpină s-ar fi putut dezvolta accidental în ouă pe care oamenii de ştiinţă le folosesc pentru a cultiva virusuri, iar producătorii de medicamente, vaccinuri. Ipoteza este deja studiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a primit, săptămâna trecută, studiul lui Gibbs.
„Cu cât vom şti mai devreme de unde provine, cu atât situaţia va deveni mai sigură“, a subliniat cercetătorul australian.



.jpg)