Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Visa Europe, reclamată la forurile europene
Federaţia europeană pentru comerţ, EuroCommerce, a depus o reclamaţie împotriva Visa Europe la Comisia Europeană, prin care protestează faţă de anumite comisioane facturate pentru utilizarea cardurilor companiei. Comisioanele contestate sunt cele datorate de băncile comercianţilor către cele ale cumpărătorilor, de câte ori aceştia efectuează plăţi prin carduri Visa. Banca unei persoane care efectuează o plată prin card extrage suma datorată din contul acesteia, dar reţine şi comisioanele, înainte să transfere fondurile băncii comerciantului, care primeşte, în final, o sumă inferioară celei facturate în magazin. EuroCommerce susţine că aceste comisioane încalcă legislaţia europeană şi că nu ar trebui să depăşească 0,01 euro pe tranzacţie. În prezent, Visa reţine sume prea ridicate, reprezentând un anumit procent din valoarea tranzacţiei, potrivit federaţiei. Din acest motiv, EuroCommerce cere Comisiei Europene să „rezolve acest nou caz într-o manieră similară cu cea a afacerii Mastercard, în 2007“. Mastercard a fost obligată de autorităţile de la Bruxelles să reducă semnificativ comisioanele, pentru a evita o amendă.