Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vladimir Putin, 10 ani de la debutul pe prima scenă a politicii ruseşti
Premierul rus Vladimir Putin a sărbătorit ieri un deceniu de la debutul pe marea scenă politică a Federaţiei Ruse. În urmă cu zece ani, pe 9 august, preşedintele Boris Elţîn îl numea premier, moment ce avea să schimbe destinul unui om şi al unei întregi naţiuni, notează realitatea.net. Vladimir Putin şi-a aniversat cei 10 ani de politică la nivel înalt tot din postura de prim-ministru, după ce a petrecut opt ani la cârma ţării. La momentul numirii fostului şef al serviciilor speciale în funcţia de premier, pe 9 august 1999, multe voci au spus că Boris Elţîn a comis o greşeală. Timpul avea să demonstreze că Vladimir Putin s-a impus ca arhitectul unei ţări extrem de active pe plan diplomatic şi puternice pe cel economic şi militar, însă cu preţul unei reduceri a libertăţilor civile. Actualul premier este cel care a lansat războiul din Cecenia şi i-a îndepărtat, unul câte unul, din politică, pe influenţii oligarhi ruşi, oameni de afaceri a căror putere a marcat mandatul lui Boris Elţîn. De asemenea, Putin a obligat presa să adopte o loialitate necondiţionată faţă de regim, a suprimat orice opoziţie liberală în Parlament şi a plasat din nou guvernatorii regionali sub controlul Moscovei. În cei opt ani de mandat la preşedinţia Rusiei, Putin a reuşit să construiască practic o nouă naţiune. Astăzi, la 56 de ani, reîntors în fruntea Guvernului, este considerat omul care conduce „din umbră“ destinele ruşilor, după ce i-a cedat locul la Kremlin protejatului său, Dmitri Medvedev.