Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Vremea, mai caldă decât normalul perioadei
Ţara noastră este traversată în aceste zile de o masă de aer cald oceanic, astfel încât vremea se încălzeşte considerabil în toată ţara. Valorile maxime ale zilei de astăzi vor fi cuprinse între 4-5 grade, în estul Transilvaniei, până la 14 grade în regiunile sud-vestice. Procesul de încălzire va continua duminică, astfel încât vremea va deveni mult mai caldă decât ar fi normal pentru începutul lunii decembrie. Temperatura aerului la prânz se va situa între 6 şi 16 grade, când, în mod normal, nu ar trebui să se înregistreze mai mult de 7-8 grade. Chiar şi pe timpul nopţii, temperatura aerului va avea valori predominant pozitive în cea mai mare parte a ţării. Acest val de încălzire aduce ceaţă şi ploi pentru vestul, centrul şi nordul ţării, iar pentru zonele de munte, lapoviţă.



.jpg)