Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Zile decisive pentru dezvoltarea poporului român

Zile decisive pentru dezvoltarea poporului român

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Actualitate socială
Un articol de: Ziarul Lumina - 01 Octombrie 2018

Personalități din lumea medicală, culturală, științifică vorbesc despre necesitatea definirii clare a căsătoriei în Constituție ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie, și nu între „soți”, întrucât familia are două scopuri: să asigure procreaţia, deci e nevoie de un bărbat şi de o femeie, şi să desăvârşească educaţia copiilor. „Acum un singur cuvânt e important: mergeți la vot în 6–7 octombrie, pentru că nu este o simplă formalitate, ci o acțiune prin care interveniți pentru binele dezvoltării poporului român!”, îndeamnă acestea la unison.

Acad. prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Familia, aşa cum o cunoaştem noi, familia nucleară - formată din tată, mamă şi copil, a fost elementul social fundamental al speciei noastre, prin care s-a dezvoltat, s-a menţinut, de la apariţia ei şi până astăzi. Când a creat specia umană, Dumnezeu a introdus în sistemul ei nervos înseşi elementele necesare care impun comportamentul acesta social de construire a unei familii. Familia are două scopuri: să asigure procreaţia, deci e nevoie de un bărbat şi de o femeie, şi să desăvârşească educaţia copilului.
Constat cu durere un atac violent asupra familiei nucleare, venit convergent din mai multe locuri, prin care se urmăreşte o modificare completă a culturii noastre. Eu vă îndemn pe toţi să mergeţi la acest referendum, să vă exprimaţi dorinţa ca în România familia noastră nucleară, formată dintr-un bărbat, o femeie şi copii, să fie asigurată de lege, garantată de lege, nu numai de Taina Bisericii, care este deasupra legii, dar care, prin natura lucrurilor, nu se poate impune cu forţa cu care se impune o lege. Vă rog să mergeți la acest referendum, în zilele de 6 și 7 octombrie, pentru că nu este o simplă formalitate, ci o acțiune prin care interveniți pentru binele dezvoltării poporului român!

Andrei Dorobanțu, fizician

Este vorba despre un lucru foarte simplu: nu toți oamenii au copii, dar toți oamenii au părinți. Îi iubesc sau nu, îi ascultă sau nu, sunt lucruri importante. Dar și mai important - lucru fundamental - este că îi au! Sunt toți împreună sau nu - părinții s-au părăsit unul pe altul sau și-au părăsit copiii, sau copiii i-au părăsit, oricum, pentru o viață sau pentru o clipă trecătoare, au fost cu toții o familie.
Așa cum omul a fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, îndrăznesc să spun că familia este - ar trebui să fie! - chipul și asemănarea „perechii originare” – pasul final cu care El își încheie Creația: un bărbat și o femeie. Făcuți să trăiască împreună. Soț și soție. Urmând porunca: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supu­neți” (Facerea 1. 28). Altfel, cum? Sfântul Apostol Pavel (2 Timotei, 3:1-5) ne învață să păzim Creația lui Dumnezeu de „vremuri grele” care vor veni „în zilele din urmă”, când „vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei”.
La sfârșitul vieții noastre, fiecare are de înapoiat cât a împrumutat! A nu înapoia „creditorului” acest împrumut, nu se face. Este chiar un lucru rău. Dar a face în așa fel încât să nu mai ai CUI să-l înapoiezi devine un păcat cumplit. Mai departe, cum se spune de obicei, alegerea ne apar­ține...

Pavel Chirilă, medic

Acum, un singur cuvânt e important: Veniți la vot în 6-7 octombrie și votați DA pentru a defini căsătoria ca o alianță liber consimțită între un bărbat și o femeie. Referendumul este o inițiativă și o lucrare a creștinilor care cred în imperativul antropologiei biblice scris în Geneză: Bărbat și femeie i-a făcut (Facerea 1, 27). Antropologia biblică este unul din stâlpii dogmei creștine.
A o neglija sau a o desconsidera este păcat. Al doilea motiv întemeiat pentru care trebuie să mergem la vot în 6-7 octombrie este unul de natură morală: sodomia este un păcat și trebuie să-l ajutăm pe un astfel de om care a căzut în acest păcat să își vindece sufletul și patima. Al treilea motiv este precizarea că acest referendum pentru legiferarea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie este referendumul nostru, al creștinilor care credem în dogma și morala creștină întemeiate pe învățătura biblică și expe­riența vie a Bisericii.

Unele persoane comentează negativ referendumul ca fiind o cheltuială inutilă și le gâdilă auzul vechea cimilitură din stradă: „Noi vrem spitale, nu catedrale.” Acestora le răspundem că prețul referendumului este infinit mai mic decât furtișagurile „mai mult sau mai puțin politice” din țara aceasta.

Pe de altă parte, cheltuiala este din banii acelorași cetățeni (3 milioane) care au cerut referendum. Cum s-ar zice, este drept ca oamenii să facă ce vor cu banii lor și nu trebuie să ceară socotea­lă unui mic procent de opozanți.

În aceeași ordine de idei, referendumul este o cheltuială chiar pentru îmbunătățirea stării de sănătate biologică, psihologică și spirituală a poporului român.

Referendumul mai are și alte efecte pozitive asupra mentalită­ților și educației tinerilor: ei vor înțelege de la o vârstă tânără că, în afară de marșurile LGBT pe străzile Bucureștiului sau pe coridoarele școlilor, există și o manifestare democratică și liberă pentru a exersa curățenia trupească și sufletească și își vor aminti de aceasta.

Veniți la referendum în număr cât mai mare și nu veniți singuri, mai aduceți încă 10-15 prieteni cu voi! Referendumul trebuie să reușească. El nu este împotriva cuiva sau a ceva, el este pentru cineva (creștinii care apără virtutea creștină) și pentru ceva (împiedicarea legiferării păcatului în România).

Stimați părinți, reușind acum acest referendum, nu există riscul ca mai târziu fiii și fiicele voastre să primească vreo învățătură contrară conștiinței voastre!

Felix Nicolau, scriitor

Susţin referendumul mai ales ca acţiune socială. Relativizarea familiei cu argumente din zona drepturilor provenite din nou-confirmatele coordonate psihologice ar trebui continuată logic, dusă până la ultimele concluzii. De ani buni se organizeazã conferinţe şi se scriu articole în care ni se explică naturaleţea, normalitatea unor nevoi ca pedofilia, necrofilia, zoofilia, cleptomania, canibalismul şi crima. Motivaţia este simplă: aşa cum unii se nasc gay, aşa alţii se nasc pedofili. Să nu-i îngrădim, să îi adăpostim, căci aşa e creştineşte. Ce mai rămâne din decenţă? Din morală? Din norme sociale? Exemple de activişti care solicită legalizarea diverselor înclinaţii sunt nenumărate şi identificabile. La fel legat de legiferări ciudate care deschid Cutia Pandorei cu instincte. Mai nou, a ajuns cool să te lauzi cu indecenţa. Performance-ul artistic se vrea implementat în cotidian. Accentuez: din moment ce au fost recunoscute drepturi ale pedofililor şi zoofililor, ce drept vom avea să stăvilim alte multe „drepturi” în viitorul imediat?

Ana Calciu, actriță

Ca societate, am ajuns într-un moment în care este nevoie să redefinim noţiunea de căsătorie, definită clar în Codul Civil adoptat în 2011: „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Dacă aici ni se prezintă clar definiţia căsătoriei, trebuie să fie adoptată o lege de revizuire a Constituţiei, legea fundamentală a ţării, care să definească căsătoria în acelaşi fel, şi nu generic „soţi”, măcar pentru a avea o unitate legislativă. Şi pentru aceasta trebuie să mergem cu toţii la referendum.

Căsătoria este o cale de mântuire a soţului şi a soţiei, uniţi prin sfânta taină, dar şi de naştere şi creştere de copii. Pentru că numai dintr-o femeie şi un bărbat se pot naşte copii. Să ne venim în fire, să mergem să votăm ceea ce de fapt avem, familia…, mama, tata, copii, bunici, fraţi, surori, mătuşi! În această minunată comunitate ne-am născut şi trăit cred că mai mult de 90-95% din populaţia acestei ţări ortodoxe, construită pe fundamentul căsătoriei. Despre ce alt­ceva vorbim? Nu cunosc, nu înţeleg.

Valentin Delcă, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu

Morala nu trebuie să fie subiect de dispută sau de dezbinare, ci un consens în jurul modelului nostru: Iisus Hristos. Cred că este timpul să decidem în ce fel de societate dorim să trăim: cu sau fără Dumnezeu. Biserica rămâne în continuare coloana vertebrală a poporului nostru. Acceptarea unor posibile devieri de la morala creștină nu ne face mai europeni decât suntem. Îndemn pe toți frații și surorile creștine sau de alte religii să ignore fumul propagandei, să privească în sufletul lor, să-și exprime convingerile și să se gândească la viitor. Dumnezeu a zidit pe om: bărbat și femeie. A făcut pe femeie pentru bărbat și pe bărbat pentru femeie. Fiul lui Dumnezeu S-a născut în familie, nu în afara ei. De aceea nu trebuie să ne simțim vinovați pentru că susținem normalitatea familiei, pentru că mărturisim normalitatea familiei, pentru că mărturisim normalitatea în care Dumnezeu ne-a rânduit.