Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Zile libere pentru bugetari de sărbători
Premierul Victor Ponta a anunţat că bugetarii vor primi mai multe zile libere de sărbători, respectiv 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014. Hotărârea va fi luată săptămâna viitoare, Ponta precizând însă că anul acesta nu se vor da prime. “O să discutăm în Guvern care vor fi zilele libere şi modul în care se recuperează în ianuarie, în aşa fel încât să ţinem cont totuşi de realitate, că, dacă oamenii au liber miercuri şi joi, îi chemi vineri înapoi la serviciu ca să plece sâmbătă, probabil că e destul de puţin funcţional“, a spus primul-ministru. În schimb, instituţiile publice, inclusiv cele fiscale de colectare a taxelor şi impozitelor, vor funcţiona în acea perioadă.