Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
Ziua Conştientizării Autismului
Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului a fost marcată, ieri, prin iluminarea în albastru a faţadelor unor clădiri simbol din Capitală şi prin evenimente de informare şi de strângere de fonduri.
Asociaţia Help Autism, care susţine programe de terapie pentru 500 de copii, a organizat Ziua Porţilor Deschise în toate centrele sale (Delea Nouă, Mălin, Casa Soarelui, Suceava), unde cei interesaţi pot „trăi o zi din viaţa unui copil cu autism”.
Manifestări cu ocazia zilei de 2 aprilie au avut loc şi în ţară, în organizarea a 52 de asociaţii şi fundaţii şi 26 de instituţii publice, care fac parte din Reţeaua RO-TSA.



.jpg)