Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Zonă de liberă circulaţie în Balcani
Responsabili din patru ţări din Balcani - Albania, Macedonia, Muntenegru şi Kosovo - au anunţat, sâmbătă, stabilirea unei zone de liberă circulaţie între ele, unde cetăţenii lor vor putea să se deplaseze dintr-o ţară într-alta fără vize, transmite AFP. Cele patru ţări în chestiune, reprezentate prin preşedinţii lor, au decis să instituie un "regim de mini Schengen", a declarat preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu, făcând aluzie la zona de liberă circulaţie de persoane stabilită între 25 de ţări europene, dintre care majoritatea membre ale Uniunii Europene. "O asemenea iniţiativă demonstrează maturitatea noastră pentru dezvoltarea integrării europene", a adăugat Sejdiu, care i-a primit pe omologii săi la Prizren, în sudul provinciei Kosovo.



.jpg)