Educaţia şi roadele ei

Copilăria este vârsta la care se formează caracterul persoanei, de aceea, este foarte important ca familia să se preocupe de educaţia copiilor de la o vârstă fragedă. Dacă ne referim la o educaţie creştină oferită fiilor şi fiicelor în sânul familiilor, atunci, cu siguranţă, trebuie să avem în vedere ceea ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ajutarea copiilor şi a tinerilor de a câştiga chipul sau forma lui Dumnezeu în ei, de a avea permanent văzul şi auzul lui Hristos, de a vedea totul prin ochii lui Hristos.

În acest sens, este esenţial mediul în care copiii îşi desfăşoară activităţile de zi cu zi, mediu care trebuie să fie ziditor de suflete. De aceea, şi părinţii şi chiar bunicii sunt sfătuiţi să găsească pentru copiii sau nepoţii lor prieteni buni pe care să-i imite în săvârşirea faptelor bune, întrucât imitaţia este mai folositoare şi mai puternică decât teama.

Un om educat se vede după modul în care vorbeşte, după cum se comportă în familie şi societate, după felul în care merge ori se îmbracă. Educaţia este un proces care ar trebui să se desfăşoare în primul rând în cadrul familiei, aşa cum se proceda nu demult în familiile din România. De aici provine şi expresia „cei şapte ani de acasă”. Ar fi o mare lipsă pentru copii şi tineri ca acest tip de educaţie părintească să fie plasat spre alte persoane străine sau chiar instituţii. Mai ales când asistăm la promovarea unor pseudo-valori şi tendinţele ideologice, care nu au nimic de-a face cu moralitatea şi doctrina creştină. Astfel, educaţia este bine să se facă într-un mediu în care familia este închegată, în care pe lângă părinţi să fie implicaţi şi bunicii acestora.

De asemenea, trebuie să fim conştienţi de faptul că în zilele noastre nu mai este posibil să îi creştem pe copii într-o atmosferă „sterilizată” din punct de vedere moral, în sensul că nu vom reuşi, oricât am încerca, să-i ferim de evenimentele, ştirile şi experienţele negative. Nici nu cred că le-ar fi de folos, mai ales că toate acestea fac parte dintr-un proces mai amplu, care în mediul medical poartă numele de „imunizare”. Putem, deci, vorbi de o imunizare a copiilor faţă de pericolele din lumea de azi, care trebuie să aibă la bază dialogul deschis şi sincer, astfel încât să poată recunoaşte ce anume cauzează o vătămare sufletească şi trupească şi să poată ulterior să se apere singuri de aceste primejdii adesea cosmetizate în haina binelui. Însă, pentru aceasta, un rol esenţial îl are puterea exemplului părinţilor. Dacă părinţii sunt oameni credincioşi, dacă în familie se promovează adevăratele valori, dacă din sânul acesteia nu lipseşte rugăciunea zilnică, atunci şi copiii deveniţi adulţi vor urma pildele părinţilor.

Se întâmplă totuşi ca uneori copiii să deraieze de la calea cea dreaptă, să fie pentru părinţi acele vlăstare tinere asemănătoare viţei-de-vie pe care Dumnezeu a sădit-o cu dragoste (Isaia cap. 5) şi de la care El aşteaptă roade la bună vreme, dar care în loc să facă struguri a făcut aguridă. Tot ceea ce fac părinţii pentru copii ei fac din dragoste, la fel ca Domnul: „Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă” (Isaia 5, 1-2).

Cu toate că primesc o educaţie aleasă având în familie exemple dintre cele mai bune, la adolescenţă unii tineri abandonează stilul de viaţă creştin, din cauza unei libertăţi înţelese greşit. În acest sens, părinţilor nu le rămâne decât să se roage mai mult, având credinţa că ceea ce au cultivat în primii ani de viaţă ai copiilor lor va rodi, cu siguranţă, atunci când Dumnezeu va voi.

Cuvintele Fericitului Augustin: „Iubeşte şi fă ce vrei”, ar putea servi drept deviză adolescenţilor şi celor implicaţi în călăuzirea lor pe calea mântuirii. Iubeşte-L pe Dumnezeu şi poţi face tot ceea ce vrei, pentru că iubindu-L pe El vei vedea toate, aşa cum arătam mai sus, prin ochii lui Hristos. În încheiere propun lecturarea unui pasaj aparţinând Sfântului Ioan Gură de Aur, referitor la cum ar trebui să ne creştem copiii, un discurs al său rostit probabil între anii 393 și 394, pe când slujea ca preot în Antiohia: „Nu voi înceta îndemnându-vă, rugându-vă şi căzându-vă înainte, ca înainte de toate celelalte să vă puneţi în bună rânduială copiii. Dacă nu cruţi nimic pentru copilul tău, arată atunci acest lucru din aceasta; şi de altfel vei avea şi răsplată. Ascultă-l pe Pavel zicând: Femeia se va mântui prin naştere de prunci dacă ei, copiii, stăruie în credinţă, în iubire şi sfinţire cu cuminţenie” (1 Timotei 2, 15). Chiar dacă ştii de mii de rele în tine însuţi, gândeşte-te că ai totuşi o mângâiere pentru relele tale. Creşte un atlet pentru Hristos! Nu-ţi spun: întoarce-l de la căsătorie, trimite-l în pustie, pregăteşte-l să-şi aleagă viaţa monahilor! Nu-ţi spun aceasta (...). Creşte un atlet pentru Hristos şi, fiind în lume, învaţă-l evlavia din fragedă vârstă. Dacă în sufletul încă fraged se întipăresc învăţăturile bune, nimeni nu le va mai putea şterge atunci când se vor face tari ca o întipărire, precum ceara. De vei avea un fiu bun, tu cel dintâi te vei bucura de cele bune, apoi şi Dumnezeu; pentru tine însuţi lucrezi. Se spune că, atunci când sunt pescuite, mărgăritarele sunt apă. Iar dacă pescarul este iscusit, punând pe mână picătura aceea şi rotind-o în palmă cu mâna cealaltă, o face rotundă şi-i dă formă perfect sferică. Dar după ce i s-a întipărit forma, nu mai poate fi modificată. Fiindcă tot ce este fraged poate primi orice neavând încă forma lui proprie fixă, drept pentru care e tras uşor spre oricare formă; dar ceea ce este tare, dat fiind că a dobândit ca stare duritatea nu iese uşor din ea, nici nu trece uşor într-o altă stare. Aşadar, fiecare din voi, părinţi şi mame, aşa cum îi vedem pe pictori făcându-şi tablourile şi statuile cu multă luare-aminte, tot aşa să ne îngrijim şi de aceste minunate statui care sunt copiii. Căci pictorii, punându-şi în fiecare zi tabloul înaintea lor, întind culorile cum se cuvine. Iar sculptorii în piatră fac şi ei acelaşi lucru, îndepărtând ce e de prisos şi adăugând ce lipseşte. Aşa şi voi, ca nişte făcători de statui, să aveţi spre aceasta toată zăbava făcând statui minunate lui Dumnezeu: suprimaţi ce este de prisos şi adăugaţi ce lipseşte; şi priviţi la ele în fiecare zi să vedeţi ce înzestrare prisositoare au din fire, ca să o sporiţi şi ce deficienţă din fire, ca să o suprimaţi. Şi cu multă luare-aminte alungaţi de la ei prilejul desfrânării, căci aceasta este foarte vătămătoare pentru sufletele tinerilor”.