Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
Site-ul „Ziarului Lumina”, actualizat în timp real, rapid și bine organizat
„Ziarul Lumina” a fost publicat şi pe Internet după şase luni de la lansarea sa, în august 2005. În decursul celor 17 ani de prezenţă online, înfăţişarea web a „Ziarului Lumina” s-a schimbat de șapte ori, noua versiune a site-ului, lansată pe 8 mai 2019, marcând o etapă necesară în raportul dintre ediția tipărită a ziarului și ediția online - care are, în prezent, o dinamică specifică mediului digital.
Noua versiune a site-ului cotidianului Patriarhiei Române are la bază un CMS (Content Management System) personalizat, rulat pe servere proprii, o platformă sigură, rapidă, scalabilă, concepută ca o soluţie modulară, flexibilă şi fiabilă pe care o optimizăm în permanenţă, astfel încât să corespundă exigenţelor pieţei, evoluţiei tehnologice şi cerințelor cititorilor noştri. Este prietenos, performant, facil, bine organizat şi în permanenţă actualizat. Un accent deosebit se pune pe reflectarea tuturor evenimentelor religioase importante din Patriarhia Română şi din diaspora română prin intermediul știrilor care sunt postate la momentul desfăşurării lor, în timp real, pe ziarullumina.ro.
Butonul „Arhivă ziar”
Publicațiile LUMINA au o arhivă digitală bine pusă la punct, organizată pe ani, luni, zile, începând cu 2007, ușor de accesat din butonul „Arhivă ziar”. Datorită secţiunilor, utilizatorul găseşte imediat informaţia; știrile sunt prezentate într-un mod concentrat, sistematizat - un eveniment este descris într-o singură ştire, spre a fi uşor de urmărit şi a nu obosi utilizatorul.
Grafică simplă și elegantă
Ziarullumina.ro este indexat pentru motoarele de căutare, astfel încât informaţia să fie cât mai vizibilă, uşor accesibilă. Are o grafică simplă, elegantă, cu o anumită sobrietate dată de domeniul pe care îl deserveşte.
90% din cititori folosesc dispozitive mobile
O caracteristică deosebit de importantă, de care ținem cont întotdeauna, este adaptarea acestuia la nevoile utilizatorilor şi la schimbările legate de modul şi timpul în care se accesează informaţia, pentru că în prezent toată lumea este grăbită, nu mai avem timp şi disponibilitate - 90% din cititori folosesc dispozitive mobile, cu ecrane mici.
Lumină în pandemie
În primăvara anului 2020, interfața web a primului cotidian creștin din România și singurului cotidian creştin din lumea ortodoxă s-a adaptat la contextul social şi comunicaţional provocat de pandemia COVID-19. A fost momentul în care presa a resimțit o presiune majoră, fiind mai solicitată ca oricând, din nevoia oamenilor de a afla ce se întâmplă, de a primi explicații, de a fi la curent cu mesajele oficiale și cu toate schimbările survenite de la o zi la alta, în urma unei situații care nu a mai fost experimentată.
Dacă aproape toate domeniile au trecut în online, presa este poate cea dintâi care s-a putut folosi de tehnologie pentru a difuza informații prin comunicarea multimedia. Și dacă presa laică a surprins în continuare senzaționalul, mergând în cele mai multe cazuri pe un jurnalism speculativ, presei bisericești i-a revenit meritul de a aduce acea rază de lumină, bucurie și nădejde. Pentru că restricțiile de contact impuse de epidemie, alături de alte măsuri aspre, i-au făcut pe oameni să se simtă singuri, divizați, speriați, deprimați și să caute răspunsuri, apelând, cu neliniştea caracteristică unei situații de criză, la ajutorul lui Dumnezeu.
Site-ul „Ziarului Lumina” a venit în întâmpinarea cititorilor, reînnoind informațiile utile (documente - declarații necesare deplasării pe durata perioadei de urgență/alertă), alcătuind secțiuni unde a așezat, la un loc, cu vizibilitate, cuvintele pastorale ale Patriarhului României adresate oamenilor, pentru încurajare și îndemn la rugăciune, liniște și lucrarea faptelor bune în vreme de încercare. În această perioadă a fost creat și butonul „Rugăciuni la vreme de boală și necaz”.
Accesări naționale și internaționale
Conform rapoartelor de audienţă, ziarullumina.ro primeşte vizite din peste 100 de ţări şi teritorii, cele mai numeroase provenind din România, urmată de Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Italia, Germania, Polonia, Marea Britanie, Franța, Spania, Indonezia.
La nivel naţional, cei mai mulţi vizitatori sunt din Bucureşti, urmaţi de cei din judeţele Cluj, Iași, Timiș, Braşov, Constanța, dar şi oraşele Ploiești sau Oradea.
Cele mai citite articole din online
Cele mai citite articole rămân cele de tip catehetic - Evanghelia zilei şi Evanghelia de Duminică, ca și sfaturile practice în Biserică. Urmează categoria știrilor – dintre care se remarcă cele cu participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cele despre Catedrala Națională - care provoacă și foarte multe reacții ale oamenilor, aceștia postând comentarii de felicitare şi încurajare. Din cele 12 luni de monitorizare prin Google Analytics, dar și prin analiza cu anii trecuți, reiese că cititorii noștri preferă, de asemenea, articolele din sănătate, fitoterapie ș.a.
Comunicarea în social-media
În prezent, pagina de Facebook a ziarului numără 158.000 de aprecieri și 161.000 de persoane care ne urmăresc. Postările se fac din oră în oră sau chiar din jumătate în jumătate de oră - în zilele de sărbătoare, când pagina de Facebook reflectă toate slujirile arhierești din țară, respectiv diasporă. Postările sunt distribuite în funcție de momentul zilei, respectând timpii de odihnă sau dinamismul zilei de muncă.
Ce-i determină pe utilizatori să revină pe pagina noastră este faptul că aici găsesc întotdeauna cele mai noi, documentate şi profesionist redactate articole. Este locul în care cititorii află multe lucruri interesante din toate domeniile de activitate, de aceea, din chiar mesajele lor, am aflat că este unul dintre motivele pentru care se întorc cu drag şi cu încredere de fiecare dată.
Pagina transmite și LIVE diferite evenimente religioase, prin colaborare cu TRINITAS TV sau cu eparhii din țară.
Prin contul de Instagram, ziarul.lumina, creat pe 19 ianuarie 2020, informaţiile ajung şi la tineri - utilizatori care accesează cel mai mult această rețea social-media.
Crearea canalului de YouTube al ziarului, în martie 2020, în special pentru postarea mesajelor video adresate de Patriarhul României cu diferite prilejuri, a crescut, de asemenea, numărul vizitatorilor în social-media, respectiv site.
Noutăți și îmbunătățiri
Versiunea actuală a site-ului ziarului Patriarhiei Române folosește și o expunere mai atractivă: fiecare articol este însoțit de imagine, care se vede și pe interfață. De asemenea, articolele au și fotografii și chiar clipuri video inserate în corpul textului.
Caruselul este partea dinamică a site-ului, care conține cel mai nou/important articol al ediției, deschiderea.
Inserarea calendarului creştin-ortodox în site s-a dovedit a fi o informaţie foarte utilă utilizatorilor, care pot accesa în fiecare zi, direct din el, sinaxarul.
O îmbunătățire se referă și la galeria foto a articolelor, care a fost optimizată. Aceasta permite vizionarea în condiţii foarte bune a imaginilor ataşate.
Prezent în site este butonul către arhiva digitală Fototeca Ortodoxiei, care conţine documente fotografice privitoare la istoria Bisericii Române din secolele XIX-lea şi XX.
O secțiune de interfață trimite, de asemenea, la săptămânalul „Lumina de Duminică”.