Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Familie Mulţi văd familia ca o formă de asociere

Mulţi văd familia ca o formă de asociere

Mai putem vorbi, fără strângere de inimă, despre familie, valorile sale şi importanţa acesteia în societatea de astăzi? Dacă vorbim despre modernism, mai putem aduce în discuţie şi conceptul de familie, de "familie modernă"? Cât despre familia tradiţională, a dispărut sau nu mai este la modă să ne-o asumăm, să o recunoaştem? La aceste întrebări, şi altele asemănătoare, ne-au răspuns pr. dr. Nicolae Cojocaru şi Carmen Lucov, psiholog clinician şi psihoterapeut.

Considerată "celulă" a societăţii umane, familia este o instituţie de bază care are trăsături definitorii în lumea contemporană. Trebuie spus, fără să cădem în moralism ieftin, că dat fiind felul întemeierii căsătoriei prin actul nunţii, ca ritual de unire sau taină dumnezeiască, din aceasta decurge caracterul sacramental al familiei. Ca urmare, legătura realizată prin Taina Cununiei dobândeşte anumite calităţi, inerente şi necesare pentru viaţa în comun.

Ca instituţie veche în istoria vieţii umane, întemeiată după Creaţie, familia a devenit o formă tradiţională de convieţuire între bărbat şi femeie, dar în acelaşi timp este singura posibilă din punctul de vedere al calităţilor fizice şi morale ale omului. Amintim în context că poligamia sau poliandria n-au însemnat o realizare a fiinţei umane în raporturile sale cu sexul opus, ci o pervertire, acceptată, din păcate, şi de societăţile arhaice, chiar de unele religii precreştine. Astfel, în unele părţi ale lumii, s-a permanentizat o stare de lucruri anormală până în vremea noastră.

Creştinismul a promovat concepţia de familie monogamă, unită desăvârşit, în care soţii să fie amândoi "un trup", după expresia din rânduiala Cununiei. Pentru a realiza acest deziderat, la baza alegerii tinerilor trebuie să stea dragostea curată şi liberul arbitru, ca premise ale reuşitei conjugale, iar mai apoi alte virtuţi necesare pentru a întări legământul de viaţă cu faptele personale.

Societatea tradiţională românească a cultivat mai atent relaţiile tinerilor în perspectiva căsătoriei. Întâlnirile între aceştia se făceau după cutume morale sănătoase, ţinând cont de particularităţile lor şi de slăbiciunile lor, în special la fete, mai expuse avansurilor din exterior. Frecvent, ele erau însoţite de mame la hore, nunţi, baluri. În plus, la obiceiurile unde erau invitate şi tinere, de regulă, se menţionează că la înserat fetele părăseau petrecerea. Concepţia era, cum scrie şi Dimitrie Cantemir în "Descrierea Moldovei", că la mireasă, cununa albă era semn al curăţiei şi aceasta nu trebuia întinată sub nici o formă. Când se afla că mireasa a fost necinstită, era dusă înapoi a doua zi la părinţii ei pe grapă, ceea ce însemna o mare ruşine pentru familie.

În societatea modernă, dezvoltată excesiv materialist, caracterul tradiţionalist al familiei este asaltat de concepţii străine de trăsăturile sănătoase ale relaţiei de cuplu. Mulţi văd în întemeierea unei familii o simplă formă de asociere, prin care unirea destinelor are un caracter material: poziţie socială, bani etc. Se fac şi nunţi în toată regula cu "miri năimiţi", numai ca să se încaseze nişte bani, iar apoi "mirii" se despart, împărţind venitul realizat. Cât priveşte Taina Căsătoriei, chiar dacă o primesc regizată în vreun fel, o părăsesc fără vreun proces de conştiinţă.

De asemenea, supusă unei gândiri secularizante, dragostea însăşi nu mai e concepută ca un sentiment total, pe care să se întemeieze o căsătorie durabilă. Relaţiile de prietenie devin frecvent un cadru viciat de apucături amoroase, denaturate ca formă de comportament al eternei iubiri. Iar urmarea este că familia devine un "obiect" fragil, conceput fără consistenţă morală şi chiar psihologică.